Poeme de trecut praguri

(Doina Ioanid, editura Casa de pariuri literare, 2022)


Fericită, tu, masca mea, care mă protejezi și poți surîde pentru mine trecătorilor. Și totuși, nu vreau să mă obișnuiesc cu tine. Refuz să mă deprind cu tine. Balul ăsta mascat durează și așa de prea mult timp. Și nu-i o partidă de plăcere.


Felice, tu, la mia maschera, che mi proteggi e puoi sorridere per me ai passanti. E tuttavia, non voglio abituarmi a te. Rifiuto accomodarmi a te. Questo ballo mascherato dura comunque da troppo tempo. E non è una partita di piacere.


Uneori cerul nu vrea să plouă, picăturilor le e frică să întîlnească rîurile murdare, să nu dea peste înecați. Picăturilor le e frică să nu cadă în hăul vorbelor grele.


A volte il cielo non vuole piovere, le gocce hanno paura di incontrare i fiumi sporchi, di imbattersi negli annegati. Le gocce hanno paura di cadere nel vuoto delle parole pesanti.


Și totuși, o picătură cade pe fruntea mea și se rostogolește pe obraz, apoi alta pe creștetul meu. Nu e nici un nor, nu sînt sub nici o streașină, sub nici un pom. Lacrima Christi. Și brusc nu mă mai dor nici maxilarele. Articulațiile nu-mi mai trosnesc de parcă aș fi un manechin defect. Și brusc simt cum lunecă de pe mine o prelată mare și grea.


E tuttavia, una goccia cade sulla mia fronte e rotola sulla guancia, poi un’altra sulla mia testa. Non ci sono nuvole, non sto sotto nessuna tettoia, sotto nessun albero. Lacrima Christi. E all’improvviso non mi fanno più male le mascelle. Le articolazioni non scrocchiano più come se fossi un manichino difettoso. E all’improviso sento come scivola via da me un telo grande e pesante.


Traducere în italiană de Pavel Nedelcu.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *