Poeme

ninge cu litere mari

ninge cu litere mari

ninge cu numele tău la fereastra mea

ninge ca atunci când plecai

urmele pașilor tăi – gheață strivită.

norii ca părul meu

iarna asta

norii ca părul meu

și vin la tine să-ți spun

cât te-am iubit

și câte flori am plantat în zăpadă

azi suntem obiectele dintre noi

azi suntem distanța pe hartă

unde ești tu în iarna în care

poemele scrise se ascund în movilițe

unde ești iarna asta

care mi-e grea – mi-e grea

de femeia cui îngrijești

picioarele cui le speli

cui zâmbești?

îmi doresc să simți ce simt și eu

și-atunci ai să știi

un suflet greu cât cântărește

și unde se adună tot răul

și toate nopțile-n care

niciun cuvânt n-am auzit din depărtare

nicio floare. nicio strigare.

nicio scrisoare și nicio alinare

ai să știi cum e când te doare

poate plângi în zăpadă

poate cafeaua e amară

poate n-ai somn și vântul împrăștie

gândurile tale în zări

corpurile cuvintelor nespuse – vor fi

cenușă

focul pârjolind visele tale

așa cum aievea treceam pârjolită

din noapte-n zi

când erai cu inima mea în buzunar

și o foloseai ca momeală pentru câini

oricare mă putea sfâșia – la comanda ta.

când vei veni

vei ști că nu sunt eu

în locul meu e cineva

care are un corp neînsuflețit.

ninge cu litere mari

iarna asta

ninge cu litere mari

prin zăpadă treci ca un înger

în geaca mea albă.

---

de ce nu dormi noaptea?

de ce nu dormi noaptea?

de ce nu ațipești măcar?

de ce prin genele tale se strecoară

vântul visului care viscolește movilele?

în fața casei câinele

înghețat ca de un efect devastator

ca o imagine a interiorului tău

așa cum te-ai simțit când am închis ultima dată

portiera și n-am mai stat în dreapta ta

de ce nu adormi?

la ce te gândești?

ai avut un coșmar?

cum te încălzești?

ninge ca în poemele lui Esenin

și mă gândesc la tine

ninge ca în poemele lui Esenin

poți lua trăsura spre mine.

---

pentru ce toate astea?

mă-ntrebam lenevind într-un colț

la sfârșitul anului cu cerul cât pătura

deasupra mea.

întorceam spatele vechilor idei

păstram din ele imagini și momente

luminate ca de o bombă

totul în jurul meu ardea – finalul de an, mă spulbera.

îmi amintesc rănile vechi

și sângerez

pentru toate despărțirile cu pachete

trimise poștal

cu „bine, nu sunt din locul ăsta, mă-ntorc în orașul meu natal”

cu „am încercat totul și nu merge, nu mai merge așa”

părăseam patul care îmi era familiar

masa la care scrisesem

dulapurile în care atârnaseră hainele mele

lângă ale lui

părăseam mașina de spălat, despre care

știam doar eu cum funcționează,

părăseam aparatul de cafea și pisica

neagră pe care obișnuiam să o hrănesc în fața casei

părăseam florile pe care le-am plantat

baia în care obișnuiam să fac duș

toate obiectele pe care le-am așezat la locul lor

părăseam tot ce nu credeam că voi părăsi vreodată

dacă eu și cu tine am fi rămas împreună

dacă n-ai fi plecat în după-amiaza aceea

dacă n-aș fi făcut ceaiul de lavandă în urma ta

dacă am fi rămas împreună

hainele noastre ar fi stat acum așezate unele lângă altele în dulap

zâmbetul tău – pe chip

micile tachinări

obiceiurile mele împletite cu ale tale

ne-am fi dus la celălalt capăt al lumii

și am fi muncit

am fi avut viața unor oameni simpli

aș fi scris noaptea în bucătăria spațioasă

cu lumânări aprinse alături, pe masă

tu ai fi avut ocazia să mă vezi traversând diferite stări

plâng-râd, plâng-râd și privesc în gol

în timp ce scriu

mi-ai fi făcut un ceai

ar fi fost liniște

m-ai fi așteptat în camera în care era cald

la un perete distanță de mine.

---