[Poemul încrederii oarbe], [Poem amar] și [Vise și visuri]

Poemul încrederii oarbe

Știi câtă încredere să ai tu în mine?

Atât de multă încât, dacă, într-o zi, ai orbi,

Dacă lumina ochilor tăi s-ar transforma deodată-n întuneric

Și toate reperele tale ar pieri,

Să mă alegi pe mine, dintre toți oamenii,

Să te port de mână prin lume.

Și mâna mea nu ar mai lipsi niciodată din palma ta

Sau ar lipsi foarte puțin, dimineața,

Când m-aș desprinde de tine

Doar ca să desenez câte un soare la poarta sufletului tău.

---

Poem amar

Oh, mi-am murdărit pantofii cu noroi

și sufletul cu tristețe.

Alerg la fântâna din marginea drumului

și îmi spăl pantofii.

Ei sunt acum ca noi.

Mă întorc iar în lume cu pantofii curați.

Pentru suflet nu am găsit fântână.

---

Vise și visuri

Sunt proprietar de visuri vechi

Și-atât de neîmplinite toate,

Nu-l știu pe verbul A putea,

Îl știu pe echivocul „poate”.

Nesiguranța mi-e stăpână,

Și Neputința mi-e cătușă,

Iar Împlinirea-i o cadână,

Ce stă doar dincolo de ușă.

Urlă dorințele în mine

Și zăngăn tare din cătușă,

Dar n-am atâta sânge-n vine

Să mă târăsc până la ușă,

Să sfărm cătușa, să sparg ușa,

să iau cadâna, s-o pătrund,

Să calc triumfător pe Viață,

Că, în sfârșit, am fost fecund.

Dar eu sunt apt numai în vise,

Acolo lupt și sunt soldat,

Când Viața a-nceput războiul,

Din prima zi am dezertat.

Căci nu știu verbul A putea,

ci doar pe echivocul „poate”,

Dar l-am trăit pe-A poseda,

În toate visele de noapte.

Și mor cu visuri neîmplinite,

Doar visele mi se-mplinesc,

Și nu las clipe risipite,

Mă duc să dorm, ca să trăiesc.

---