Poezie pe două voci

I. arhipelagul dalelor

interconectivitatea a lăsat din nou pulbere

pe pânza de păianjen,

singurătăți structurale în marea singurătate fluidă.

mi-ai cules concepte-mamă și mi-ai zis:

acum ascută-le tu alegoria.

dar taxonomia nopții e dură –

am accesat date sensibile și am rămas blocat,

ca un fulger pe peliculă,

ca râșii tăi tolăniți în ploaie,

imperturbabili.

circulația bară la bară din metropola empatiei

generează automișcare –

respir aer de mare tonaj

presfârtecat de maxilare tinere.

te aud: mă silabisești desculță,

în salturi,

pe arhipelagul dalelor din grădină.

intuiția ta e aproape empirism,

agave în anotimpuri diferite.

---

II. petricorul

cu putere se căznesc pietrele de pe cer

să cedeze meteoric,

și totuși ne sperie mai mult liniștea. de ce ea,

echilibru mâlos

între toate aceste tropote silvice.

te privesc pe jumătate,

astigmatic,

în parte datorită fascinației,

în parte iubirii ce o porți tu paltinilor.

de jos, linia pădurii se voalează

într-o crăiasă arctică.

apărarea există,

soldăței de pământ infanteriști

pe care îi cărăm sub călcâie.

adormit-au ei, topiți de magnă,

măcar de frica onomatopeelor lupane. 

despre vis ca axiomă,

rămânem aici gâfâind petricorul –

dulce, molcom, părtinitor.

---

III. vis chartreuse

furtuna rade crengi de fag, crengi de paltini,

tu te clatini

și prompt revii-n poziția de bază,

te clatini

fără emfază,

tandru,

patinaj artistic pe seva lăuntrică în clocot.

firicel pluvial cu șopot,

ca bun scafandru

te afundă în materie,

ne poartă iute prin rețeaua de fungi, subteran,

somnul spectatorilor de pe divan

în curând trezi-va magma emisferei noastre.

în timp ce filodendronii ne tremură în glastre,

să receptezi, îți cer, prin canalul din abis

boncăluitul divin protector

din același vis

necontondent, anemogen, chartreuse închis.

---