Precipitaţii 0%
S-a uitat la ceas: şapte seara, mai era o oră până să plece spre ea. În timp ce aştepta să se încingă maşina de călcat şi-a privit sacoul şi pantalonii de pe fotoliu: bluemarin şi bleumarin. A început să calce cămaşa albă şi aburul ieşea ca dintr-o locomotivă în miniatură. S-a uitat spre măsuţa din mijlocul camerei, printre cele trei cărţi cu colţuri îndoite, hârtii mâzgălite şi poze cu el şi ea, a văzut vaza verzuie, cu cei cinci trandafiri pe care tocmai îi cumpărase, cutia cu pantofii lui şi agrafa ei.
A terminat de călcat. De afară intra miros de tocăniţă, cum poate să miroasă aşa într-un hotel? s-a întrebat şi s-a grăbit să închidă ferestrele şi să miroasă hainele. La şapte treizeci a verificat în telefon aplicaţiile pentru vreme: prima arăta 24°C, a doua 21°C, iar următoarele două 22°C. Precipitaţii 0%. A scos din sertarul măsuţei de noapte ambalajul florilor şi l-a aşezat pe masă. Atunci a văzut că o petală a unuia dintre trandafiri se pleoştise. S-a învârtit prin cameră fără să-şi ia privirea de pe ea. Cu două degete a încercat s-o lipească de celelalte, unde a stat puţin şi a căzut la loc. A acoperit petala cu o mână şi a văzut cum ar fi tradafirul fără ea, n-ar mai fi fost ca ceilalţi, şi-ar fi dat seama. A ridicat puţin floarea, a mai ridicat una şi şi-a mutat ochii de pe una pe cealaltă. Le-a dat drumul în vază şi s-a îndepărtat. Şi-a adus o pereche de şosete şi a zâmbit spre modelul cu pisici. După şosete, şi-a tras pe el pantalonii şi s-a oprit în faţa oglinzii. A dat din cap, îi veneau bine, nu se şifonaseră, nu erau scurţi, nici nu atârnau, şi lângă el a apărut petala pleoştită. S-a încruntat, dar şi-a pus cămaşa şi a strecurat-o în pantaloni. Îmi plac doar cămăşile albe, îi spusese ea demult. Cămăşile albe şi trandafirii, adăugase. În oglindă creştea petala lăsată, vedea trandafirul făcându-şi loc printre ceilalţi şi arătând ca tocmai ce stătea să cadă.
La opt fără zece a verificat aplicaţiile pentru vreme: prima arăta 23°C, a doua 20°C, iar următoarele două 21°C. Precipitaţii 0%. A deschis fereastra şi a inspirat, mirosul de tocăniţă nu se mai simţea, a dus vaza la geam, a cotrobăit după nişte pliculeţe cu zahăr şi a turnat tot conţinutul printre flori. S-a aşezat pe marginea fotoliului şi a aşteptat. La opt fără cinci şi-a pus sacoul. Era din nou la oglindă, părul îi stătea bine, nasul nu se vedea strâmb, nici urmă de barbă. Sacoul se închidea ca lumea şi petala era tot mai mare şi mai căzută. A auzit alarma telefonului şi a oprit-o: opt fix, a scos florile din vază, le-a scuturat, le-a şters şi le-a împachetat în hârtia creponată. Celofanul e comunist, spusese ea. A privit buchetul: cinci trandafiri pierduţi într-un înveliş nou. Şi în centru, o petală care cădea. S-a încălţat şi s-a trezit iar în faţa oglinzii. A uitat să respire câteva secunde, apoi s-a întors şi s-a aşezat în fotoliu, a lăsat florile lângă el şi s-a întins după o carte.
La nouă treizeci a verificat aplicaţiile pentru vreme: prima arăta 22°C, a doua 19°C, iar următoarele două 20°C. Precipitaţii 0%. S-a descălţat şi şi-a întins picioarele.
Imaginea reprezentativă: Mick Haupt
Leave a comment