Radu Găvan în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie: Dragă Radu, voi începe acest interviu făcându-mi mea culpa: nu am mai citit niciun roman scris de tine înaintea lui Isus din întuneric (dar promit să remediez această problemă). Tocmai de aceea aș vrea să te întreb, poate-i un clișeu, cine este Radu Găvan, romancierul, și cum ai ajuns la Isus din întuneric?
Radu Găvan: Am început cu Exorcizat, publicat în 2014, inspirat în parte de o perioadă mai dificilă din viața mea, o experiență care mi-a folosit însă enorm în scris. Am împletit acolo realitatea cu ficțiunea și a ieșit o poveste destul de violentă, întunecată, dar și sensibilă din punctul meu de vedere. Am continuat cu Neverland, în 2015, în care am folosit, de asemenea, anumite aspecte care m-au marcat, la un nivel mai subtil totuși. Dacă în Exorcizat aveam un narator omnipotent, în Neverland am folosit două perspective principale. Ambele romane sunt de factură realistă, cu al treilea, Diavoli fragili, am schimbat abordarea – e o poveste fragmentară, cu elemente fantastice, spusă pe multiple voci, un experiment. Este, poate, și cel mai controversat roman pe care l-am publicat, unii cititori l-au adorat, alții n-au dat doi bani pe el, mie însă mi-a făcut o mare plăcere
să mă gândesc la poveste nopți în șir și apoi să o scriu, ceea ce, pentru mine, e cel mai important aspect. Apoi am scris o parte dintr-un roman, o mică parte, și l-am pus deoparte pentru că nu mă simțeam în stare să-l duc, după care, la vreo doi-trei ani de când îl începusem, l-am reluat în timpul pandemiei și l-am terminat. E vorba despre Isus din întuneric, romanul care m-a solicitat cel mai mult, dar și cel care mi-a adus, de departe, și cea mai mare satisfacție. (…)
Pentru a citi tot articolul dă click aici.
Leave a comment