Relu
(Andrei Crăciun)
„Prietenii îmi spun Relu. Poți să faci la fel.” Nu i-am spus așa. „Nu voi îndrăzni.” M-a înțeles, mai ales că știa bine ce înseamnă timiditatea în fața celor pe care îi prețuiești dintotdeauna: „Te înțeleg.”
Aveam douăzeci și un pic de ani și pentru mine domnul Cosașu a rămas până la sfârșit domnul Cosașu. Nici măcar o singură dată nu i-am zis altfel.
Dar l-am cunoscut pe Relu. Am petrecut atâta timp cu acest om fermecător, care suferea de ipohondrie și de curiozitate. Era un cititor magnific, lucid și înțelept. Niciodată, nici măcar o singură dată, nu s-a arătat meschin sau nepăsător – nici cu literatura și nici măcar cu viața.
Relu a jucat bridge până când n-a mai avut cu cine să joace bridge, s-a uitat la filme până când a dispărut cinemaul, a ascultat muzică clasică, a văzut meciuri de fotbal și alte minuni și, fiind atât de inteligent, nu se plictisea niciodată.
Era plin de viață, deși viața sa era o lume foarte mică, un univers intim, pe care mulți tot căutau să îl invadeze. Nu refuza pe nimeni, era politicos, discret și binevoitor. Dar nici nu păstra prea mulți oameni alături.
Scriitorul Radu Cosașu a fost unul dintre cei mai buni scriitori care au gândit, visat și așezat cuvinte în limba română.
Dar Relu, omul acesta fragil și încântător, a fost încă mai bun decât scriitorul. A fost, pur și simplu, cel mai bun om pe care l-am întâlnit eu în scurta mea viață.
Astăzi a fost incinerat. A fost o ceremonie scurtă, sobră, nu lipsită de eleganță, cum și-a dorit. La București ploua și toți eram triști.
Totodată, ne dăruise tuturor și fiecăruia în parte niște amintiri atât de importante încât știam că le vom păstra până la sfârșit ca pe ceva – și aici voi folosi un cuvânt puternic – sfânt.
Știam ce mi-ar fi spus: „Asta e vreme de citit, băiete. Unde umbli pe drum pe ploaia asta?” Și m-am întors acasă. Acasă pentru mine e oriunde am o carte de Radu Cosașu.
Și chiar duc pretutindeni cu mine o carte de Radu Cosașu: „Toți avem damblalele noastre, băiete. Cărțile ajung mai departe decât oamenii.” „Dar oamenii sunt mereu mai importanți.” „Ai început să vorbești ca din clasici.”
La București încă plouă și va mai ploua multe zile și nopți și zile și nopți și anotimpuri și ani și decenii și secole. E vreme de citit din Radu Cosașu. Acolo trăiește și e nemuritor și Relu.
Imaginea reprezentativă: Asociația Presei Sportive din România
Leave a comment