Remus Boldea, A râs și tata

(Romeo Aurelian Ilie)

editura Trei, 2022

Despre ce scrie Remus Boldea? Ne spune chiar el într-una dintre prozele cuprinse în volum, una cu un ușor iz autobiografic: „– Pula mea, orice. Povești despre oameni care se îmbată și fac chestii aiurea. Mai multe. Ăsta-i doar un exemplu. Scriu despre orice mi se pare că ar merita să fie povestit.” Așadar, despre întâmplări aproape comune, care se pot întâmpla oricând, oricui (căci cu o copilărie, o adolescență, o bătaie, o dezvirginare, o beție, o gogomănie sau o moarte, toți suntem datori) în care cu greu reușești să identifici acea doză de „altceva”, care este totuși prezentă și care face ca întâmplarea să „merite să fie povestită”. Și aceasta deoarece reușește el cumva să facă să pară totul 100% real și mai ales 100% comun (și se pare că, mai nou, ne dăm în vânt după întâmplări reale). Și totuși, este ceva acolo, care te face să vrei să citești încă o proză și încă una. Să fie oare umorul frust, izvorât din banalitatea supradimensionată artificial, dar totodată asumat, a faptului divers? Să fie poate doza aceea de final schimbat, vag spectaculos, á la Florin Iaru, care adeseori aruncă totul în aer? Sau să fie vorba despre limbajul excesiv de lejer, care face ca inclusiv înjurăturile sau cuvintele considerate îndeobște vulgare, să pară firești și la locul lor în contextul dat? Eu cred că totul ține de dozajul optim al tuturor acestor mici chichițe scriitoricești. Iar lui Remus Boldea se pare că îi iese de minune acest dozaj. (…)

---

Pentru a citi tot articolul dă click aici.

---