[Risipă de trăire], [Roșu pur] și [Metamorfoza zahărului]

Risipă de trăire

Dacă nu-ți taie respirația,

Iar visele de noapte nu pălesc

Când le supui la comparația

Cu realități ce-nlocuiesc

Și idealuri și dorințe,

Cu tresăriri de viață nouă,

Zvâcnind în vene de voințe

Ca-n dimineți, picuri de rouă

Strălucitori, perfect rotunzi,

Un cerc închis de fericire

În care n-ai cum să pătrunzi

Decât pășind în adâncire,

Dar adânciri de culmi în soare

Să te scufunzi în înălțimi

Drept, pe nisipuri mișcătoare,

Și sugrumând sub tălpi micimi,

Atunci, ce simți nu e iubire,

Ci-un simulacru dezolant,

E doar risipă de trăire,

Iar sufletul, un ignorant.


Roșu pur

Sub palmieri de-aramă, lumina te-mpresoară,

Deasupra – joc de umbre, în jurul tău e soare

Ce, cu priviri de ambră, se urcă și coboară

De-a lungul pielii tale ca-ntr-o măsurătoare.

Dar nu măsoară-n metri și nici nu calculează,

Ci fără să te-atingă, topind distanța-n gene,

Cu mângâieri fierbinți, tacite, estimează

Intensități și vreri care îți curg prin vene.

Sângele-ți clocotește, dar roșul lui e pur

Ca hainele prelaților catolici,

Asemănarea-ndată trezește-un gând impur

De foști diavoli tineri, ce-acum sunt îngeri pudici.


Metamorfoza zahărului

Așteaptă zahărul să se topească

Și-n curgerea lui filigranată,

Lasă-ți chemarea să-și găsească

Tihna ce-i e predestinată.

Nu te grăbi, natura nu se-aruncă,

Nechibzuită, să își zorească mersul,

Ci neclintită, ca ascultând poruncă,

Ea se dedică, netulburând demersul.

Privește nuanțele de chihlimbar

Și arămiu de zahăr brun topit,

Și gândului ce-ți dă târcoale iar

Spune-i că, încă, nu te-a cotropit,

Scufundă-i negura în dulcea strălucire,

Amarul lui înveșmântat în mosc

Să se dezvăluie ca pură născocire

Ce-atomii tăi nu o mai recunosc.

Metamorfoza zahărului, iată,

Să-ți fie ție piatră de hotar

Și să trăiești pentru întâia dată

Ca focul unei lumânări pe un altar.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *