Risipire
Tot ce am avut al tău, carne, cartilagii, irisul
ochilor, s-au topit demult, s-au împământenit,
privirea ta cu care mă scrutai uneori acum
o mai văd doar când mijesc ochii dimineața,
în ceață
cearceaful proaspăt spălat, îmbălsămat
nu mai păstrează memoria pielii tale, atingerea
e rece ca rama unui tablou cu natură
moartă, respirația geamului întredeschis
către ceilalți are aromă de tutun, iz de vechi,
fără lumină în zâmbetul jaluzelelor rupte.
Au rămas oasele, o mână de calciu în așa fel așezat, metamorfozat, încât nicio împreunare
a lor nu mai amintește
de noi doi.
Leave a comment