Risipire

Tot ce am avut al tău, carne, cartilagii, irisul

ochilor, s-au topit demult, s-au împământenit,

privirea ta cu care mă scrutai uneori acum

o mai văd doar când mijesc ochii dimineața,

în ceață

cearceaful proaspăt spălat, îmbălsămat

nu mai păstrează memoria pielii tale, atingerea

e rece ca rama unui tablou cu natură 

moartă, respirația geamului întredeschis

către ceilalți are aromă de tutun, iz de vechi,

fără lumină în zâmbetul jaluzelelor rupte.

Au rămas oasele, o mână de calciu în așa fel așezat, metamorfozat, încât nicio împreunare

a lor nu mai amintește

de noi doi.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *