[rodul caligrafiei desăvârșite], [o creație a lui Picasso], [cu esență de portocale] și [memorator biped citadin]
rodul caligrafiei desăvârșite
cineva
(nu dau nume)
i-a spus că mai scria
printre picături iar el
începuse să aștepte
ploaia ca să-i vadă
rodul caligrafiei
desăvârșite,
aceeași i-a spus și că
grișul cu lapte se face
în ploaie, asemenea
altor preparate iar
el se lupta cu sezonul
arșiței continuând să
aștepte o ploaie care
nu se mai ivea;
transpira stând pe loc
în timp ce juca o altă
partidă de fifa;
transpira-n timp ce se-ntindea
după doza aia de energizant
care se-ncălzise în stilul unei
bestii ce urma să se arunce
asupra prăzii
și-nainte să înțeleagă
că el nu devenise
așteptatorul profesionist
a unei ploi neașteptate,
a admirat buclele ei drepte
și mintea ei creață
și s-a bucurat de epifania
vieții lui care i-a oprit
ceasul, inima & timpul
pentru o secundă
ca să abandoneze
jocul și să se apuce
de construit o plută
improvizată.
o creație a lui Picasso
adora ciocolata și filmele
cu supereroi,
serialele fantastice & metaforele,
se distra făcând pe grozava
când își plimba umbrela-n lesă
la fel cum fac oamenii cu animalele
lor de companie,
se îmbrăca gros când era foarte cald
și nespus de subțire în zilele-n care
frigul ocupa tronul sezoanelor,
își tăia degetele de fiecare dată
când avea o tentativă de gătit,
cădea în baie înainte să facă duș
și se plângea de dureri dorsale
o săptămână –
spunea tuturor că are o iubită
urmând să-i cunoască
părinții când prietenii încercau
s-o cupleze cu câte unul
și răspundea tăios când
altul o invita-n oraș,
se distra făcând notă discordantă
în fiecare zi
și devenise mătușa favorită
a fiului fratelui ei imaginar –
se pierdea-n concepte
și se regăsea-n imagini,
era concret de abstractă
și părea atât de reală
încât toată lumea uitase
că nu era decât o creație
a lui Picasso.
cu esență de portocale
era mare fan lakers
și-l adora pe lebron james,
se fâstâcea doar în momentele
nepotrivite & se juca cu cele
mai năstrușnice cuvinte
atunci când voia să-și expună
ideile crepusculare;
era aici dar nu era prezent
căci mintea lui se derula
în o mie și una de scenarii
în realități imposibile
unde spera că deja se bucura
de succes, faimă sau cum ar
spune altcineva:
„respect,
power,
banana”;
era acolo, dar totuși era aici
pentru că îngurgita acele
rulouri cu scorțișoară cu
poftă și cerea o a doua
cană de ciocolată caldă
(neapărat cu esență de portocale),
visa să exploreze universul
și să atingă nirvana,
să fie pufoșit și să-și
petreacă zilele scriind
romane decadente în
țări exotice
și
dacă descrierea pare
să aparțină unui om
înseamnă că nu-l
cunoști pe marele
pisic portocaliu
de pe strada castanelor
care-n acest univers
alternativ e noul
garfield.
memorator biped citadin
el se bucura de faima
celei mai bune memorii
și (culmea)
cei care-l cunoșteau
se-ndoiau de asta așa
că-l puneau la încercare
cu fiecare ocazie:
unii se fericeau
să-l chestioneze
cu privire la ziua-n
care s-au cunoscut,
mâncarea preferată
a lui Vito sau cereau
detalii ale celui mai
spectaculos carnaval
de la Veneția,
alții-l întrebau despre
politica din ultimul
deceniu, evenimente
istorice sau chestii
personale legate de
căsătorii și botezuri –
el știa totul, ba chiar
intona cu destul talent
și baladele vechi
ale unei americi uitate
căci the american dream
a rămas doar un miraj
în alb și negru –
singura dificultate a fost
referitoare la Vito căci
Tumbișor nu cunoscuse
niciun Vito în viața lui
veche de patru decenii
așa că a mers la sigur
rostind cuvântul „paste”
și printr-un noroc mai
chior decât acel cerșetor
prefăcut ce-l spiona din
umbră, Tumbișor și-a
recâștigat numele de
cel mai mare memorator
biped citadin.
Leave a comment