[Ruinele dorului], [Pe marginea sufletului] și [Am uitat să fiu om]

Ruinele dorului

Nu mă mai recunosc, Doamne.

Ochii mei s-au învățat

cu întunericul,

și mâinile mele

nu mai știu să se roage.

Am căzut —

nu o dată,

ci de mii de ori,

și fiecare cădere

m-a învățat

să zâmbesc fals

ca să nu mă întrebe nimeni

dacă mai trăiesc cu adevărat.

Tu erai cândva glasul

din inima mea,

acum e doar ecou

și tăcere.

Mi-am făcut din păcat

un adăpost,

și din rușine —

un veșmânt.

Și totuși,

ceva în mine

încă Te caută,

cu durerea aceea tăcută

pe care n-o pot explica nimănui.

---

Pe marginea sufletului

Doamne,

azi m-am trezit

cu sufletul tremurând

ca o frunză înainte să cadă.

N-am mai avut putere

nici să plâng,

nici să cred.

Doar am stat —

pe marginea sufletului,

unde cerul nu mai răspunde,

iar iadul șoptește blând:

„Renunță”.

Unde ești?

Mi s-a spus că ești iubire,

dar ce fel de iubire

lasă inima să se sfărâme

în mii de cioburi

și apoi trece nepăsătoare

fără să le adune?

Mi-ai dat viață,

dar mi-ai luat liniștea.

Mi-ai dat libertatea,

dar m-ai lăsat singur

cu demonii mei

care nu dorm niciodată.

Te-am căutat în biserici,

în cărți,

în oameni,

în mine.

Dar m-am găsit doar

gol.

Tot ce mai pot spune e:

nu pleca.

Chiar dacă nu mai cred,

chiar dacă mă tem,

chiar dacă te-am blestemat în gând —

nu pleca.

Rămâi aici,

lângă cenușa

unei credințe

care încă mai fumegă.

---

Am uitat să fiu om

Doamne,

m-am pierdut printre ziduri

pe care le-am zidit singur.

Am pus piatră

peste piatră

ca să nu mă mai doară,

dar acum nu mai știu

cum să ies.

Am uitat să fiu om.

Să plâng fără rușine,

să cred fără dovezi,

să Te caut fără să cer nimic.

M-am ascuns în mine

ca într-un mormânt

în care lumina nu mai intră.

Și tot ce se mai mișcă

în adâncul meu

e o umbră de rugă

ce nu se mai ridică.

Am iubit lumea

mai mult decât Cerul,

și m-am agățat de lucruri

care m-au sfărâmat în tăcere.

Și acum vin la Tine

nu cu bucurii,

ci cu cioburi.

Nu cu cântări,

ci cu gemete.

Ți le pun la picioare, Doamne.

Și dacă nu Te mai pot striga,

privește-mi doar inima —

și fă din ea

din nou

un om.

---