[scop] și [îndrăgostire]

scop



de fiecare dată când aflu scopul existenței mele
ceva nu funcționează până la capăt
insist să îmi pun întrebări la care nu aflu răspunsuri
deschid ochii nu clipesc o secundă
nu privesc în jos nu mă uit în spate
chiar dacă mă simt urmărită

trăiesc în secolul 21 vreau ca asta să fie
ultima scară pe care o urc
mă aștept la capăt să fie drum drept
în schimb cad în gol până aterizez
pe ceva mare și rotund
o burtă a unei mame
pe care o tot ajut să nască
mereu altceva
de care să mă agăț

îndrăgostire



momentul în care te îndrăgostești
este ca atunci când vine la tine acasă cineva
fără să te anunțe din timp că va fi acolo
sună telefonul răspunzi
„sunt la ușa blocului” spui „te aștept”
închizi bagi mizeria rapid sub covor
hainele împrăștiate le faci ghemotoc și le îndeși în dulap
eventual mai arunci o ultimă privire
prin casă în timp ce se aud bătăi în ușă
îți spui mulțumit în gând
totul pare în regulă
te aranjezi puțin
îți scoți zâmbetul strâmb
deschizi ușa apoi oferi
tot ce ai mai bun
în seturile noi de farfurii și cești

musafirul observă în timp covorul care nu mai este
la același nivel cu podeaua
ușa întredeschisă de la dulap
nu spune nimic pentru că exact așa-i la el în suflet
apoi vă vedeți din ce în ce mai des