Scufiță Roșie

(Arturo Hernández González)

Am uitat să spunem că, după ce a fost fericită până la adânci bătrâneți, bunica a continuat să se stingă în singurătate. Privată de orice companie, lipsită chiar și de o santinelă, biata femeie trăia fără nimic. Viclenia negativă a oamenilor o făcuse captivă într-o pădure îndepărtată. Prințesele sunt cele care sunt închise în castele. Femeile bătrâne, ascunse sub acoperișuri ruginite, nu se pot aștepta să fie salvate. Bătrânețea este o vrajă inexorabilă care nu rupe fabula. Nevoile lor, odată ușor atenuate de Scufița Roșie, au înviat apoi fără scuze. Ridicând o lingură tremurândă la gură, bătrâna universală își amintește că totul este exact la fel ca înainte de lup.

Caperucita
Se ha olvidado decir que, después del vivieron felices para siempre, la abuelita siguió deshaciéndose en la soledad. Privada de toda compañía, ausente también de centinela, la pobre mujer vivió sin nada. La astucia negativa de los hombres la había hecho cautiva en algún bosque lejano.
Son las princesas quienes quedan encerradas en castillos. Las ancianas, disimuladas bajo techos herrumbrosos, no pueden esperar que las rescaten. La vejez es un hechizo inexorable que no rompe la fábula. Sus necesidades, antes mitigadas levemente por su Caperucita, después
resucitaron sin excusa. Llevándose una cuchara temblorosa hasta la boca, la universal anciana, recuerda que todo es exactamente igual que antes del lobo.