[#] și [#supapăgurădeevacuaremoarteclinicăsupapăgurădeevacuaremoarteclinică]

#

mi-am dorit să fiu departe, pe lîngă biserica unde oamenilor  

li se face mereu sete, să tremur din senin 

la mișcarea curenților, puterea, mereu puterea  

celor care nu se întorc înfrînți la casele lor.  

unii dorm cu rucsacurile sub cap, alții mănîncă mere,  

fixează puncte imateriale.

care este corpul meu și de ce îl port  

dacă nu răspunde  

nici la cea mai simplă comandă: ridică-te și du-mă  

cît mai departe de aici.  

am încercat în fiecare zi să accelerez respirația mulțimii,  

să construiesc adăpost unde teroarea nu va ajunge  

pentru toată lumea

cînd se va împărți.  

luați-vă de mîini și ziceți după mine:  

vina vina vina vina  

unde dau cu mine de pămînt vor crește mușchi și ciuperci  

și inimă nouă în trup nou

și țesuturi uleioase  

care niciodată nu vor cunoaște întristare.  

cu unghiile crescute și cu febră mă îndepărtez, urc,  

fac loc insectelor să îndrume colonia.  

nu te întîmpin, a trecut vremea pentru tandrețe,  

tunelurile vor fi astupate în curînd și 

nu vei mai avea nicio șansă să pleci.  

îmi ating pielea. în stînga e satul, copiii ies să fumeze  

în spatele caselor, se îngrămădesc lîngă pereți.  

în față sînt turnuri de apă.  

steaguri albe, domiciliul lucidității.  

îmi ating abdomenul. în dreapta e mereu liniște.  

te hrănești prin tălpi cu sentimentul pierderii.  

în sfîrșit, te obișnuiești. 


#

supapăgurădeevacuaremoarteclinicăsupapăgurădeevacuaremoarteclinică

un moment cum au mai fost atîtea altele, tu nu știi despre ce vorbesc,

te prefaci că nu-ți amintești și nu e nimic în neregulă cu asta,

trag fermoarul peste gură, ies din casă, caut cel mai apropiat magazin,

tu nu știi despre ce vorbesc, îmi aprind o țigară, nu e nimeni în jur,

dacă aș putea mi-aș sparge oasele între dinți, eu nu te-am făcut părtaș

la groaza din interior, tu nu știi despre ce vorbesc, smogul trece prin pînză,

mi se oprește în gît, fac rotocoale în jurul băncii, deschei fermoarul,

vindecat să fie acest trup, vindecată această minte, pe cine păcălesc,

am parte de cele mai frumoase pierderi și am voie să mă bucur de ele

cît timp vreau, tu nu știi despre ce vorbesc, strîng paharul de plastic

în mînă, îl las să cadă, îl calc cu amîndouă picioarele, de unde am băut eu

să bea și alții însetați după drum, să nu bea, să nu beeeeaaaaaaaaaa,

tu nu știi despre ce vorbesc, las un utilaj mic, aproape insesizabil

să-mi arate drumul pînă acasă, pătată de smoală, cu pantalonii rupți în genunchi,

cu părul murdar și asudată mă întind lîngă tine și tu

nu știi despre ce vorbesc.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *