[*] și [**]

*

nu au găsit uitarea
degetelor noastre împletite
chiar dacă fiecare unghie smulsă mai
trezea câte o amintire
cu buza mea spartă de palma primită la apus
sau ciocanul pe care mi l-ai dat (din greșeală) peste degete
mai vrei au întrebat dar nu simțeam nimic
m-a anesteziat plecarea ta
puteau să-mi taie degetele începeți cu inelarul
i-aș fi rugat să nu mai văd urma aia albă lăsată în
locul verighetei furată pentru bani
sau să i-o dai ei cine poate ști
dacă te poți căsători cu moartea
toți avem dreptul la fericire

nu au găsit fericirea de a fi cu tine
dispărută
s-a scurs în pământ prin craterele
ce anunțau foamea
mamă câte feluri de mâncare poți face din nimic dar nu mi-a răspuns niciodată
poate dacă i-aș fi știut chipul aș fi putut vorbi cu ea
oamenii pe care nu-i cunoști nu te pot bântui mi-a spus bunica cândva

nu au găsit nici urmă de tine
în mine în casă în noi în ochii de pe pereți
nu mai erai de mult dar ei nu știau asta
de ce aperi un tâlhar dar eu nu mă apăram nici pe mine
nu-ți mai știam mirosul spălam așternuturile din obișnuință
nu mai asuda nimeni în ele iar lacrimile mele erau inutile
ca de fiecare dată

puteau să mă taie bucăți
dar rugăciunile te-au dizolvat de mult

și nu poți găsi ceva ce nu există

---

**

moartea are gust de singurătate
sau invers
gândurile se izbesc în mine ca un porumbel captiv
sunt la fel de grase
hrănite cu anxietăți
degetele răsfirate pe masă
cuțitul care așteaptă să se înfigă în ele
sau în vena care pulsează ritmic în gâtul scheletic

degetele veșnic împreunate a rugăciune
limba mea face cruci în cerul gurii

de parcă nu am voie să-mi folosesc mâna
lumea e un covor de ochi bulbucați
îți adulmecă pașii
și ochii lui Dumnezeu poate un tată aspru
iartă-mă Tată pe mine nevrednica
de păcatele nefăcute încă sau niciodată
obișnuința e mai mare decât credința
întotdeauna

ochii mei împăienjeniți cu gândurile altora
trebuie să ai grijă nu face nu spune taci
clipesc des și îmi tremură pleoapa a iertare
tu cât de tare te biciuiești când nu te vede nimeni

mi-am scos fierea să nu-mi mai curgă-n gură amăreala lumii
limba mea despicată scapă cuvinte schimonosite
consoanele dor cel mai tare când se izbesc de obrajii sfredeliți
am vrut să mă umplu de găuri negre din care să se scurgă hăul murdăria urâțenia dar nu m-a lăsat inima sau ai mei
nu mai rețin exact ordinea

---