[strada Amurgului], [aproape decembrie], [efect] și [vampir]

strada Amurgului

locuim pe strada Amurgului

aici soarele nu răsare niciodată e liniște

uneori pace

strada cotește lent

apare o boală

tata era slab

recidivă de la intestine la osul sacru au spus

peste un timp lucram la spital

eram de gardă când mama a sunat –

tata era acasă o vecină reușise să-i pună perfuzia

înainte să plec eu nu putusem

decât să-l mângâi pe frunte

cu o mână tremurată

îmi arătase ceva pe fereastră

era doar cotul străzii pe care alunecăm cu toții

un râu tulbure leneș

abia dimineață am aflat că s-a dus

era mort de două ore, eu de două ore

îngrijeam de alții

de ani de zile îngrijeam de alții, mii – și a fost ca și cum

de mii de ori pe el l-am îngrijit

ca și pe morții din război l-am înmormântat în aval –

așa am plâns cu toții mai ușor

și n-a fost nimic sacru în asta

locuim toți pe strada Amurgului

se întunecă tot mai mult

deși ținem toate posturile uneori;

suntem mai liniștiți mai tăcuți

așteptăm aliniați

recidiva la sacru

---

aproape decembrie

tată, sunt goală de sens

ne-am întâlnit accidental pe aici

la fel cum accidental unii bagă cuțitul în alții

dacă ai veni acum

mâinile ți-ar cădea în pământ

despicate de umerii mei ascuțiți

iubirea noastră e un pui mort cu trup lung

pe care-l mestecăm în silă și povestea asta nu mai are sfârșit

ceasul arată aproape decembrie

iar spatele meu devine zid tot mai gros peste tine

o piatră funerară care te acoperă cu tandrețea fiicelor tragice

tu îmi vorbeai despre iubire

iubirea ta e un univers paralel am citit despre dar nu l-am trăit niciodată

dar este bine nu plânge

am aflat că exiști – așa mă ajuți

să nu mă sinucid într-o bună zi cu altceva

adevărat îți spun, tată, de fapt nu există sinucideri

până la urmă viața ne termină pe toți.

---

efect

pudra aceea albastră

își făcuse în cele din urmă efectul.

îl priveam fără să pot să văd altceva –

doar o ceață albastră

care-i ascundea trupul mic.

ceața deasă a unei înserări

fără sfârșit.

prima dată i-am văzut picioarele.

albastre și țepene.

albastrul cupolelor care imită cerul – ca și cum el

ar fi călcat peste ceruri; și asta

era pedeapsa.

apoi ochii mei au rămas deschiși asupra

ochilor lui. cețoși,

fără să clipească

& ziua a dispărut undeva

în lungul șir al zilelor de după.

sângele vomitat de el înainte să.

doar pete

care în timp puteau fi și de cafea

pentru cineva

care n-ar fi știut –

dar eu știam.

& acum ziua asta prelungă

trupul meu tot mai mic

& ceața asta albastră.

---

vampir

hai pe la mine

anul ăsta

să-mi aduci bomboane

așa cum îmi plac

în staniol roșu

sunt atee

vorbesc rar cu tine

dar

după atâția ani

o să mă bucur că ai venit

să-mi cureți crucea

să-mi înfigi în pământ

o lumânare aprinsă

adâncă până la inimă

(Ligia P., d. 21 ianuarie 1976 – n. 22 ianuarie 1976)

---