[***Străbunica mea]

Străbunica mea citea doar Biblia.

Literele i se așezau cuminți sub pleoape,

ca firimiturile de azimă pe masă.

Le înțelegea, fără să le judece,

fără să le deșire până la scheletul lor logic.

Dacă îi puneai altă carte în mână,

rămânea o tăcere de piatră între ea și pagini.

Dar asta nu însemna nimic.

Nu îi era foame de Kant, de Hegel,

de revoluții care promiteau libertăți

mai grele ca lanțurile.

Eu citesc și înțeleg.

Raționez. Deconstruiesc.

Știu că nimic nu se învață fără să pierzi altceva.

Și totuși, libertatea mi se scurge printre degete,

ca nisipul mărunțit dintr-o clepsidră spartă.

Ce e libertatea, dacă nu o iluzie

care îți dă aer cât să respiri,

dar niciodată cât să zbori?

Străbunica mea, cu ochii limpezi,

știa ceea ce eu am aflat prea târziu:

că adevărata libertate e aceea

de a nu mai căuta libertatea.

Și tocmai de aceea,

ea era mai liberă decât voi toți.

Decât mine.

Decât tine.

Decât toți filosofii care au murit

încercând s-o definească.

---