[Testimony/Mărturie], [Prima zi de școală], [Oglinda] și [Concediul]
Testimony/ Mărturie
Rugăciunile și mantrele, am renunțat la ele. Mă ajut singură. Și pe alții, hm, când pot. Cu toate acestea, am început să cred din nou în Rai. Puțin circumspectă tot am fost când am auzit noul proiect de lege, însă fanatică doar după intrarea în vigoare. Scutiți sunt doar copiii, în rest, toată suflarea din Consorțiul Planetar care a ajuns la vârsta majoratului are obligația de a-l activa. Cip aveam oricum și nu unul, destule cât să ne vândă la fiare vechi, în groapa de gunoi a galaxiei, acesta e însă preferatul meu. Blocajul audio-vizual individual full option este egal cu delet-ul și block-ul din matrice. Singură, în sfârșit, și liniște. După cum ziceam, Rai.
Prima zi de școală
Nu-mi place disciplina, prefer săritul de pe un cârcel pe altul al universului, decât alinierea tuturor chakrelor. La școală sunt șef de clasă la economie, management și politică. Corigențe? Le am pe toate, istorie, geografie, literatură. Uit mereu de ce doare și mă întorc în prima zi de școală. Cu fiecare lecție neînvățată, repet istoria într-o geografie diferită și cu alte personaje. Urmele de plug din pământ sunt asemănătoare cu cele aplicate de tovarășa învățătoare. Nu la palmă, ca pe timpuri, ci direct operație deschisă pe cord. Astfel voi deveni premiant, cu lecțiile toate învățate, dar pitit mereu în ultima bancă.
Oglinda
Ciocănește cu vârful degetelor ritmul specific, ca un descântec, învățat de el, apoi cu un gest devenit reflex, își feri ochii cu mâna. De data aceasta, dispozitivul de comunicare le-a oferit camera unui castel. Nu că ar avea nevoie de un context. Pentru ei oglinda magică era tot ce conta. Poc, poc, poc și mesajul era trimis. De puține ori era necesar scrisul, telepatic parcă, din priviri știau, înțelegeau, aveau tot. Atâta îngrijeau oglinda, o hrăneau cu electricitate, schimbau rama după context, până ce într-un exces de curățenie, au spart-o. Mii de cioburi și vise împrăștiate. Puțin lucru știau ei, exact aceasta era cheia lor. Fericită a încălecat dragonul ei iubit și au zburat într-o lume mai bună, a lor.
Concediul
Am ajuns, în sfârșit, în concediul mult dorit. Soare mult, cald pe pielea mea, degetele picioarelor răsfirate în nisipul fierbinte. Se aud doar pescărușii și valurile șoptite ale mării. Niciun pic de muzică. Perfecțiune! Cumva mă încearcă un sentiment de vinovăție, nu e nimeni cu mine. Nu a ținut mult, destinația e desprinsă din visele mele nerostite. O căsuță mică, construită numai din bambus, paie și alte frunze, un pat care răsfață somnul numai la vederea lui. Restul camerei, rafturi pline de cărțile aflate în lista mea de citit. Pașii mi se îngreunează, iar când privesc în jos, cad doi bănuți. Acum sunt liberă.
Leave a comment