[toată nădejdea mea în tine o pun] și [adu-ți aminte, Doamne]

toată nădejdea mea în tine o pun

căci de pierdut, am impresia c-am pierdut deja totul.

formula intrării și cea a ieșirii din transă coincid

și de data aceasta.

dacă mă uit la tine mai mult de cîteva secunde

nu mai văd nimic, numai o piele

care se destramă în mii de fîșii

ascuțite ca niște cioburi din porțelan.

dincolo de ea, pielea mea dispare

ca un zmeu de carton. mult prea grea, lovește

de cîteva ori pămîntul.

spune și tu, ce mai poate salva furia.

ce mai poate face furia

dintr-un om

pe care nimeni nu-l aude.

mergi tu mai departe, poartă-ți reușitele

pe umeri și umple-ți brațele cu altceva

în afară de milă.

nu mai am loc, nu mai am de gînd să fac

niciun pas.

---

adu-ți aminte, Doamne

că trup sînt, duh ce iese și

nu se mai întoarce,

navă-mamă care se îndepărtează

de fiecare planetă cunoscută,

căutînd o planetă numai a ei,

craniu din cristal lustruit cu funingine,

devenind de nerecunoscut,

numește-mă cum vrei

cît timp

nu-mi iei superputerile, gura închisă

și

dragostea închipuită,

spune-le tuturor despre mine cît timp

îmi va rămîne ceva de făcut aici,

inventează o scuză

și pentru mine cum ai făcut

pentru

toți ceilalți,

modifică-mi structura și preschimbă-mă

din experiment în

obiect al fascinației, mă pot

descurca oricum.

---