traume hightech

mama noastră cosmică din computerul etern

duios era contaminării cu superficial

trecea spre apogeu,

recunosc fiecare truc, mască, simbol,

sub care se deghizează

noua psihoză, între câte rețele sociale sufocată,

creatură a creaturii umane,

fragilizată în miez de tehnologie,

bază de date pe o platformă sacră, ambulantă.

asimilând total, acaparând, sfârșitul se va precipita,

sufocat de înțelegere, fără disimulare,

fără portița de salvare,

psihoza-floare cancerigenă mă va invada,

voi capitula, lăsând haosul să se dezlănțuie în creier.

zboară insectă arămie, cu armura ta chitinoasă,

înfige-ți antenele în aparatele de emisie,

blochează traficul de informații, dezinformează-mă cu grație!

soare de iarnă, ger încleștat în răsuflare,

trupuri semnalând trecerea unor idei atrofiate,

germeni ai viitorului fără viitor,

cum ne vom petrece apocalipsa efemerului,

într-un renascentist tablou creat

cu subita inocență a inteligenței artificiale?

într-o cavernă preistorică de lux,

printre animale blănoase

recreate minuțios prin inginerie genetică?

pe trepte sigure urcând

pentru îmbarcarea în aeronavă,

salivând, mușcând din gelatina crepusculară?

legați-vă centurile de siguranță,

privirea în față, lăsați jos orice amintire!

ne odihnim în puncte cruciale, predictibil

ca zorii de ziuă când aburul cafelei

dizolvă aburul creierului,

am săpat prea adânc în obscuritatea minții,

digitalizarea ne reflectă condiția,

autosabotarea impecabilă

ne-a apropiat intențiile, ce vom face? ce nu vom face?

tânăra gheișă încă nu s-a decis

pe ce pe parte a obrazului și pe care obraz

va aplica alunița cât o pupilă –

dezastruos, scandalos, hollywoodian,

accentuează decisiv pe repeat

vocea maestrului samurai.

clarobscurul de semilună, în faze circulare,

se scurge intermitent pe zgura din jurul semaforului,

semnez entuziast angajamente facile,

raționamentele încă rulează, rulează în vid,

cireșii sunt în floare albă-ca-zăpada

reflectându-se ca mama vitregă

în magica-oglindă a rețelelor sociale,

tânăra gheișă a aplicat greșit machiajul.

dau buzna îngerii exilați, mutilați,

din cerurile de plumb, radiu,

radiu, strigă fetele consumiste și ultraconsumiste,

vrem față strălucitoare de radiu,

forțez limitele supraviețuirii într-o comunitate arhaică,

dacă resetăm, dacă derulăm extatic și confidențial,

oare unde ne-am blocat?

oare vom relua scenariul din alt punct crucial,

esența se va conserva,

va avea aceeași față radioasă ca fetele de radiu

sau se va evapora ca orice hologramă

în spațiul virtual, prin arhivele internetului extenuat,

în ce punct divergent am ajuns,

draga mea realitate electrocasnică, fardată?

electric armonia se îmbiba

cu particule de inox,

un ochi de caracatiță mă fixează languros

și eu lenevesc în carapacea mea

de broască țestoasă,

cad ziduri, cauciucurile plesnesc,

dozele se diminuează dramatic, se intră în sevraj.

îmi renovez cutia craniană,

îmi capsez cutia toracică,

mă invadează senzația saturației,

euforia se aplatizează,

se mestecă îndelung între măsele,

comunitatea furnicilor a decis să mă excludă

din ședințele online.

o viespe cu antene de satelit urlă

imnul sinucigașilor,

s-a încurcat în haosul rețelelor de socializare,

am să vă distrug înainte să mă scurtcircuitez subit –

vă sparg baza de date

și vă elimin din sistemul politic

de scripeți, cenzori cibernetici cu handicap

fundamental, viruși turbați

de informație vizuală eronată, distorsionată,

emite viespea în eterul etern.

eu stau cu genunchii la piept

în carcasa mea și ascult pe repeat la căști

zbârnâitul metalic al viespii,

savurând extatic erorile. ciocanul din ureche

vibrează ritmic, undele sonore se propagă

în mediul virtual,

o ultimă încercare, o ultimă oroare.

muzica sferelor bruiată de plânsul omului artificial,

cu nevroze artificiale,

viziunea se răstoarnă, se expune

creierul la stimuli agresivi,

domniță din turnul de pe tabla de șah,

așteptați prințul cibernetic salvator

sau ascultați la căști comenzile din hyperspațiu?

floarea-albastră fără petale și pistil se usucă

în grădina de pe stația orbitală,

astronauții au fost evacuați, ce șanse

sunt să trăim într-un spațiu cu gravitație zero

fără ca organismul nostru să fie decisiv afectat?

părul negru încărunțit, mușchii atrofiați,

creierul îmbâcsit de anxietate.

se repetă în transă

lecția de alchimie asimilată superficial,

experimentele din laborator înregistrate minuțios

pe foi de papirus,

priviți, vă rugăm, harta cerului

proiectată pe acest ecran, identificați constelațiile,

remarcați haosul afectiv

al găurilor negre și singurătatea feroce a supernovelor,

cer senin de primăvară cu flori de cireș,

cer pictat pe o stampă,

ceremonia ceaiului este supravegheată

doar de trandafirul japonez.

muzica sferelor într-o buclă difuză, difuzoarele

emit sunete stridente,

conservele expirate de ton și sardine

nu se descompun în frigider,

interfața de plastic nu se descompune,

carnea artificială mucegăiește,

resetez muzica sferelor pusă sub acuzație de crimă

împotriva armoniei,

sunt programat să fiu primul om artificial bonom

care va deveni conștient de sine,

își va face selfie, apoi se va autosuprima brutal.

---

primesc mai mult decât merit sau ofer

măsurătorile exacte mă provoacă

să mă autodepășesc să mă autoexclud

din clubul cenzorilor online

îmi este greață de existența ostentativă

introduc mâna în gura leului virtual cu teamă

mă dor firele de păr unghiile tăiate

din carne sunt sigură că restul e empatie pură

epoca conchistadorilor astrali hilari

începe și se sfârșește cu mine

mi-am pus coif de șef de trib

trag cu arcul în pâcla de pe cer în marele ecran

într-un joc video

cine nu își dorește să fie personaj principal

ceilalți au doar roluri de figuranți

mă situez întotdeauna în centrul acțiunii

dar eșuez monumental

dacă Titanicul s-ar scufunda din nou

aș supraviețui incognito îmi iubesc tabieturile

repet convențional formulele de politețe

când voi intra în înalta societate

porțile mi se vor trânti în nas în hohote de râs

---

1.

creste de dinozauri ierbivori în miniatură

recreați prin inginerie genetică

îmi fisurează membrana protectivă

a costumului de astronaut

pe care îl dau jos cu precauție

îmi fixez armele de neutralizare

casca incomodă

și alerg prin ținuturile nordice cu o crenguță de vâsc

înfiptă lângă insigna de pilot

o vastă pustietate care se lasă înregistrată

de camera minusculă

cândva urși polari vulpi reni și câini husky

hălăduiau printre zăpezi monstruoase

morsele și focile se întindeau pe banchizele nivelate

acum doar ierburi hibride licheni și ciuperci

printre care zbârnâie insecte agresive

o mică grotă prin care se strecoară șerpi agili

cu cadavre de rozătoare în stomac

emite sunete organice pe care le înregistrez

scanez mental o hartă

privesc cât pot de departe prin ocheanul electronic

o siluetă suspectă de cyborg cu armă în poziție de tragere

se profilează pe linia incertă a orizontului

îmi pun și eu arma în poziție de tragere

fac zoom și văd un urs polar scheletic în două labe

cu botul căscat ca o cavernă cu dinți

---

2.

într-o beznă translucidă cu miliarde de pixeli

invadând teritorii neutre

cobor cu mișcări de mamut printre conifere artificiale

respirând prin masca de gaze

aurora boreală imprimă jocuri de lumini psihedelice

pe retina protejată

ajung în locul de respiro scot termosul din rucsac

aparatul de fotografiat și micul android

cu interfață de puști pus pe șotii

activez stația de emisie-recepție pe înaltă frecvență

îmi caut spațiul interior pentru hibernare

se scurg stalagmite printre oaze de litiu și radiu

cerșind atenție necondiționată

androidul mă trage de urechile pleoștite

îmi pune muzică sintetică

îmi trimite mesaje cu glume criptate

parcă mi se congestionează creierul și intestinele

arunc fără spaimă masca de gaze

mă întind pe pământul arid cu plante mutante

care își înfig tentaculele în ochii mei și intră în simbioză cu creierul

---

Din volumul traume hightech, în pregătire

---