T(r)opica lui Tristan
am plecat iar și nu am apucat să
și a fost iar timp să stau cu Orașul,
l-am mers, buimac și îndelungat,
l-am adulmecat
două săptămîni-ca-ntr-o clipă
am văzut, ascultat, urmărit și bifat iar în zbor ciorile mele cișmigiene,
și pescărușii, ah, pescărușii,
și plantele care rejuvenează ruinele de case-străbunici,
m-am dat cu capul de afișele mari cu tîrgul de nunți și mirese,
m-am dat cu mirosul de zeci de mașini uber, normale, hibrid, electrice
dar și cu tramvaiul, nu e nimeni în tramvaiul 42 la ceas de amiază, timpul stă, e bine și ieftin,
m-am dat și cu gustul, ooo, ce m-am mai dat,
cofetăriile, brutăriile, covrigăriile, librăriile și iar librăriile,
apoi iar și iar green hours-ul-acasă, hanul cu bere, țuică și brînză,
capșa forever and ever, calea victoriei-promenadă, aproape de casă, acasă,
în sus pe regina elisabeta pînă la universitate iar și iar, acum ca mereu, cu emoții și grabă,
strada e doar puțin altfel, oamenii tineri, eu, în răspăr,
de ce ți-ai face selfie la semafor, o fată își întreabă prietena, uitîndu-se la o japoneză febrilă,
suntem colegi de așteptare,
stăm mult la semafor, ne împrietenim bine,
la semafor stăm mult, se pot face multe,
temele, scrisorile,
în tot acest timp pînă vine culoarea verde poți mînca o pîine și trage un somn,
dacă nu-ți trece viața, ai toată piața la dispoziție și timp să mai scrii un capitol,
să pricepi ce-ai uitat, să-ți numeri greșelile și caii bălțați,
să-ți faci planuri de viitor și să asculți strada în conversații încălecate,
îți aduci aminte că ți-e foame,
de toate dorurile adunate și de Oraș,
de și de și de, să fac, să nu uit, să nu, să,
am plecat iar și nu am apucat să,
nici să,
mă-ntorc iar și-ncă repede, nici măcar n-am plecat vreodată,
am încă pe limbă gustului tortului de la întîlnirea secretă cu fetele-surori
și, în cutia din frigider, trandafirii puși pe el de făuritoare,
la mine în frigider la păstrare, să criogeneze ei ce nu putem noi, și amintirea, și starea, și prietenia
am plecat un pic și încă tînjesc helpless și endless
după un covriluca
și după o înghețată fancy cu gust de colivă,
după mirosul de vișin în ploaie
și de bot umed de cîine vagabond,
sunt aici mereu eu, o haimana,
care se uită la lume cu ochi de nălucă năucă
Wurfpuppe
să rămînă unde cade
ca o păpușă de cîrpă
orice cuvînt
cînd cade
orice cuvînt
e o păpușă de cîrpe
cînd cade orice
păpușă de cîrpe
e
pe cuvînt
ghid de utilizare – plecări
și iar am plecat
și de data asta
tot după ce iar am iubit Orașul,
(mereu altul) cum mi-a fost arătat (la fel și altfel) de prieteni vechi și buni
am mîncat cozonac și ouă de Paști și bomboane de la capșa
m-au plimbat ca pe orbi
cu ochi (ne)văzăzători de minuni la îndemînă
în parcuri pe străzi în case primitoare
în parcul circului m-au prim(/v)it broaștele țestoase
pe malurile lacului tonola – din care s-a scos argilă pentru fabrica e cărămidă de pe la omieoptsute – cresc la soare broaște țestoase zeci
nu mai sînt nuferi, a zis elena, nu te necăji, minunile tot aici sînt,
am luat la pachet privirea broaștelor și poveștile elenei,
am iubit ruinele morii cu aburi fabricii de pîine moara / vaporul lui assan pe care mi le-a arătat ea îngrijorată,
m-am rătăcit printre picioarele oamenilor în sărbătoare
străină mereu și acasă mereu
pînă am uitat iar de covrigi
și că am tînjit iar după colivă,
ce noroc
că
doamna preoteasă mi-a dat agheasmă,
Safta m-a privit de pe cupolă dintre morți și dintre vii,
pînă am bîntuit am mulțumit am uitat
și glicina m-a îmbătat
pînă am adormit am vîjîit am uitat
ce am mai vrut să mai spun
nu e important nimic
decît dorul cu capul plin cu mîna întinsă cu batista încă nescoasă
și cu rîndul/gîndul neterminat
între două semafoare
vineri după-amiaza
în piața victoriei
asfaltul se visează orizont și
o stewardesă hrănește porumbeii ca pe găinile din copilărie
undeva pe lîngă piața unirii
tramvaiele se rup în figuri și sar de pe șine,
ce chestie, tramvaiul galben e istorie
și canarul a murit
de pe clădiri
reclamele visează cu voce tare
zgomotos și ritos
iar apocalipsa trece pe lîngă mine
surd și de prisos
nu m-am recunoscut în vitrine și
la un semafor am vrut să strig un slogan-două și
să-mi fac selfie cu sfîrșitul lumii
dar
totul e vorbă-n vînt, bro
de pe un afiș nero
sau altul îmi explică ceva
iar mie nu mi-au rămas decît
vorbele-n gît, lista de cumpărături
din secolul trecut și
sula-n coastă, plus un gînd
orașul tot e roz fuchsia
și o fată rîde în hî în ha
glabella sign
oamenii care dorm, chiar și la intersecții,
măcar visează
oamenii care dorm pe ei, mai ales la intersecții,
dormitează – ca pisicile șirete și lente –
oare cînd mai visează
să zicem că nu importă
oamenii care dorm pe ei și pe toți, la intersecții și la semafor,
și cînd trebuie să dăm pagina,
ratează visul tuturor.
nici zeul nu răspunde cînd,
nici noaptea nu se încheie cînd
fruntea nu tresare. Visul
moare.
doare
atunci cînd. nu e nimic nou sub piele numai ploaie și vînt
Din volumul în pregătire T(r)opica lui Tristan
Leave a comment