Un Crăciun Nou
– Hai, trebuie să dormi ca să vină Moș Crăciun.
– Dar nu pot, mamă. Sunt foarte entuziasmată.
Așa decurgea fiecare seara de 24 decembrie când știam că în urmă cu șapte zile scrisoarea mea pentru bătrânul ce intră pe horn ajunsese deja la Polul Nord. De fiecare dată încercam să scriu frumos și spuneam că am fost o fată cuminte cu toate că nu era așa întotdeauna.
Și mai mare era bucuria dimineților de 25 decembrie când mă trezeam și în casă miroasea a portocale. După sunetul scârțâitului unei uși, se auzea doar o vocea de copil:
– A venit Moș Crăciun! Mami, tati, a venit Moșul și la mine! Uite, uite, portocale, suc și dulcele meu preferat.
Mama mea adora să mă privească cum mă bucuram de fiecare dată de ceea ce primeam de Crăciun.
– Uite mami, uite, vezi ce rochiță frumoasă are păpușa aceasta? E atât de frumoasă!
Prin bucuria din ochii mei mama își dădea seama an de an că Moșul a făcut o treaba excelentă.
Ani și ani mai târziu, încă mă bucur de fiecare dată când bătrânul cu un sac de cadouri în spate își face apariția și sub bradul meu. Și ori de câte ori aud: „Ești prea mare ca să mai vină Moș Crăciun”, prefer să nu îi dau crezare.
Dar anul trecut totul s-a schimbat. Atunci când bradul era înconjurat de dulciurile mele preferate și câteva articole vestimentare pe care mi le dorisem mult, deși copilul din mine râdea de mama focului și sărea în sus de bucurie, eu, cea care nu mai eram un copil, aveam lacrimi ce stăteau să-mi cadă peste zâmbet.
– Mami, tati, a venit Moșul și la mine…
Mama mea la fel ca de fiecare dată mă privea cum deschideam cadourile de la pretinsul bătrân ce le lăsase acolo. Însă, de data aceasta zâmbea cu lacrimi în ochi.
– Mamă, nu sunt prea mare ca să vină Moșul și la mine?
– Scumpa mea, niciodată nu e târziu ca Moșul să treacă pragul casei tale, a spus ea.
Îmbrățișându-mi mama, am spus:
– Dar de ce mă privești de fiecare dată în dimineața de Crăciun?
– Păi, îmi spunea ea printre lacrimi, e frumos să privești cum cineva se bucură de ceea ce îi dăruiești. Să dăruiești, e un dar aparte.
– Atunci, mamă, vreau și eu să fiu cea care dăruiește.
Anul acesta eu am fost cea care i-a spus Moșului ce să pună sub brad în noaptea de Crăciun. Sunt sigură că satisfacția mea va fi una aparte când mama și tata se vor bucura de ceea ce le va aduce Moșul. De acum eu sunt dăruitorul. Și eu pot dărui, dar mă voi bucura desigur și pentru codourile primite. Anul acesta va fi, pentru prima dată după mulți, mulți ani, un Crăciun nou, un Crăciun special.
Elevă, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Manasia, Ialomița
Leave a comment