Un jaf armat de Anul Nou

Cu siguranță mă va fi filat mai demult, mă va fi analizat de la distanță, din ascunzătoarea ei secretă. Cu siguranță mă va fi urmărit printr-o lunetă foarte exactă, se va fi folosit de o tehnologie foarte avansată și poate chiar îmi va fi citit gândurile și intențiile. De altfel, nici nu aveam prea multe gânduri în cap, deși ar fi trebuit, fiind prima zi a Noului An, când orice om ar trebui să își seteze niște rezoluții, realizabile sau nu. Dar eu doar stăteam anemic, cu ochii în telefon, pe terasă la McDonald’s, așteptându-mi meniul comandat. Eram, desigur, și obosit, și puțin mahmur după petrecerea de Revelion. Așadar, reprezentam de bună seamă o țintă sigură și, mai ales, ușoară. În cele 10-15 minute de așteptare va fi avut destul timp să își pună la punct strategia de atac.

Așa că, imediat ce chelnerița, frumoasă, dar supărată că trebuie să muncească pe 1 ianuarie, străduindu-se totuși să pară amabilă, mi-a adus pe terasă meniul comandat, aruncându-mi și un „La mulți ani!” de complezență, doar-doar îi voi lăsa un mic tips la final, s-a declanșat atacul armat asupra mea.

Zbrrrr!!! Zbrrr!!!

Și-a înfipt gheruțele pe marginea tăvii și m-a somat, dând de două ori rapid din ciocul îndreptat spre mine, ca un pistol încărcat cu triluri. Ce mai puteam face?! M-am predat. I-am dat repede un cartof pai. Ea l-a luat la fel de repede în cioc și a zburat. Dar spaima a fost atât de puternică încât m-am temut să nu se întoarcă, eventual cu întăriri și mi-am luat repede doar sendvișul și am fugit, lăsând pe masă toți cartofii prăjiți din meniu. Temerea mea s-a dovedit întemeiată pentru că după ce am luat o distanță sigură față de locul atacului, mi-am întors privirea spre terasă și, într-adevăr, hoața venise cu întăriri și acum devorau în voie cartofii mei prăjiți!