[un set nou de chopstix], [număr de sesizare], [one way ticket] și [la masa rotundă a cavalerilor inexistenți]
un set nou de chopstix
în noaptea-n care mă delectam
cu idiotul lui dostoievski
și serenadele greierilor îmi
țineau companie,
îți scriai discursul imposibil
de scurt
despre supa primordială
iar eminem rula pe repeat –
carul mare & cel mic
păreau mai aproape
ca niciodată
de mansarda-n care ne
scrijeleam furtunile de vară
(atâtea fulgere, atâtea tunete)
zâmbeam și întregul univers
zâmbea cu mine;
râdeai și curcubeul ascuns
în ochii tăi scânteietori
își extindea teritoriul
dincolo de perimetrul
a4 în care trasai
spini de trandafiri;
perseidele nu ne cerșeau
atenția
și aerul fierbinte de vară
se stingea în limonda
cu lavandă
în care moleculele
trasau hărți ale unor visuri
argintii
rătăcite în lipsa unei busole
aurii
(mii de tunete, mii de fulgere)
și iată cum mă pierdeam
într-un uber acvatic
în care nu am călcat
niciodată
sperând să nu uit
să mestec ocazional
în dulceața de vișine
preparată târziu în
noapte
căci ador acțiunile
n.o.c.t.u.r.n.e
de care mă bucur
în camera mea cu idei
colorată cu hârtie creponată,
markere,
stickere,
cretă
și
carioci;
știu că n-am un buton de oprire
și cel mai probabil nu am
nevoie de unul
-_-
și dacă tot vorbesc în dodii pentru tine
iar senzația ta e că spun ceva în chineză,
nu uita că-mi datorezi un set nou de chopstix.
număr de sesizare
să te muți la țară
în secolul 21
în perioada postpandemică
ca să continui acel sistem
de wfh
cinci sau șase zile pe săptămână,
să te bucuri de magia internetului
și totul să meargă uns-preuns
mai mult de șase luni
(meetings, coachings, extra hours)
pentru ca într-un weekend
să se pornească vijelia supremă
și firele de internet să fie asasinate
fără milă, fără avertizare,
fără premoniții incendiare
și să nu te mai poți loga
pentru că alegerile electorale
bat la ușă
iar problema internetului a devenit
una secundară
(lumea vorbește încă de perioada
lui ceașcă și cât de bine o duceau
pe atunci – no, no, no,
did I mention no?
repartiții și case, traume și figuri
optzeciste, parade și defilări,
uniforme și bun-simț,
bătaie și rău-simț
cultul personalității lui… etc. etc.
și toată lumea era fericită
cu planuri cincinale
și ședințe de partid,
șoimii patriei și pionieri
etc. etc.)
nu toți suferă de sindromul
nostalgiei acute
căci alții vorbesc despre
longevitatea lui iliescu
și cum se mai bucurau
de gălețile și sticlele de ulei
primite în campaniile
electorale de altădată,
de chibrituri și pixuri
chiar dacă nu le foloseau
niciodată
sau se pensionau odată cu ele –
alegerile electorale continuă,
problema internetului rămâne
una secundară
(număr de sesizare, bine-ai venit!)
undeva pe fundal mai auzi
un sirop amar de voci
care împart date
considerate de unii
cu un caracter oarecum
personal:
„untură veche cumpărăm,
fiare vechi cumpărăm,
aragaze, mașini de spălat,
untură veche cumpăr,
untură veche cumpărăm!”
alții se înghesuie la barurile
care nu sunt aflate în centrul
satului
căci în ziua alegerilor
vânzarea alcoolului e interzisă
în localurile aflate în mijlocul
problemei
problema mea rămâne nerezolvată
(3024059177=număr de sesizare)
one way ticket
s-a trezit azi cu gândul
că ar fi un personaj
romanesc,
un don quijote
sau un sancho panza
(imperfect)
menit să dea din coate
la adunări de tot soiul
(în fața metroului,
la casele din lidl,
la pepco-n zilele
în care găsește
terry’s chocolate
cu portocale
aceeași care știe să
defileze tot în formă
de portocală,
ar mai fi și alte puzderii
de situații-n care dă din
coate
dar chiar refuză să facă
enumerări înainte
de o cană cu cafea
neagră și un pretzel
proaspăt ieșit din
măruntaiele cuptorului);
așa că a făcut orice ar
fi făcut orice personaj
de roman cu bun-simț:
și-a sunat șeful ca să-și
anunțe demisia, a rezervat
un bilet către o țară exotică
și a decis să-și trăiască
restul zilelor
explorându-și ideile
strălucite fără a mai
avea grija zilei de mâine
vreodată,
fluierând ritmul piesei
„one way ticket”.
la masa rotundă a cavalerilor inexistenți
eram la o șuetă
cu cavalerul
inexistent
și subiectul era
paradigma existenței
și cât de existenți
sunt semiexistenții
de azi
cei care se grăbesc
să-și îndese robotul
automat în fiecare
activitate
(de la periajul
dentar la pregătirea
cafelei cu gust
occidental,
de la replicile
repetate din seriale
la hainele purtate
de aceeași generație
obosită de urmele
unei existențe
imaginare);
ei sunt ăia
care-ți aruncă
ochiul rău
când nu le convine
că ești prea slab,
prea gras, foarte
citit, foarte manierat
(ești undeva între
prea-prea și
foarte-foarte),
cu ei faci schimb
doar de buletine
meteorologice
căci alte teme
sunt în afara
razei unui
semiexistent
care tocmai a
obținut marele
certificat al
semiexistenței
cu care să se mândrească
zi și noapte,
ascultând „candy shop”
ocazional
cu volumul la maximum
în timp ce înaintează
greoi cu mașina
obosită
producând o serie
de reacții negative,
întârzieri și
alte drame
existențiale
celorlalți șoferi.
eram la o șuetă
cu cavalerul
inexistent
când el a început
să se întrupeze
și să-și desăvârșească
existența
iar eu am început
să observ că mâinile
și picioarele îmi
devin invizibile
și mi-am ocupat
locul la masa
rotundă a
cavalerilor
inexistenți.
Leave a comment