Un veac cibernetic de radioactivitate

dinții de titan răzuiesc coaja oului de dinozaur

o lumină violacee supurează în container

teoriile încap într-un stick de dimensiuni subversive

îmi intră ochii în orbite se scurg ca un lichid albicios omogen

în care plutesc fragmente de ADN străin

îmi flutură carnea pe oase ca turbată

îmi dansează oasele sub piele după muzică rock

când am să aterizez în mintea cea de pe urma urmelor mele

voi conștientiza dezastrul exterior

depresia pasageră insomnia elocventă ca o divă expirată

se umflă degetele la orice atingere salutul e solitar

banalizează relațiile interumane în avalanșă

un soare bolnav de leucemie își face transfuzii cu energie

pământul plat se topește în cuptorul cu microunde

eu mă ascund în placenta unei femele centaur

plec la luptă cu armele tehnologiei de ultimă oră

mintea imbatabilă cedează la o simplă confruntare de priviri

intru în bunker răstorn toate proviziile

carnea mea se pulverizează în doze amnezice

oasele mele lovesc în podea ca niște dansatoare de flamenco

cu tocurile pătrate ale pantofilor negri de piele


stare firească de nervozitate epatez în reprize

cu inima ca un mulaj anatomic la vedere

când arunc două pastile în gură și sorb apă cu lentoare

suma tuturor necesităților e un bax de prezervative

îmi diluez sângele cu cofeină

ce soare dement răsare pe cerul copilăriei mele

urăsc anamneza la comandă

mă fac o stea pitică strălucesc în hăul cosmic

furtuni electromagnetice mă răscolesc

eu nu am venit să împlinesc legea ci s-o resetez

chiar recidivez cu patos când lumea asta

se dă cu capul de pereții sanatoriului universal

mi s-au metalizat ochii părul

buzele cu care pipăi aerul îmbâcsit de particule de praf

am deviat fluxul timpului spre interior

urme de materii radioactive pielea mea e din uraniu

strălucesc și mă descompun tardiv

mă joc singură de-a v-ați ascunselea și mă găsesc

într-un tunel spațio-temporal

singurul meu avantaj faptul că mă pot privi în ochi

cu ochii închiși și mă pot asculta în timp ce tac ore în șir

se dărâmă ziduri clădiri se prăbușesc orașe sub bombardamente

suntem ca niște păianjeni cu pânzele distruse

cu prada secătuită de vlagă inertă ca și noi

îmi pun ochelarii cu care văd în infraroșu

și ochii animalelor nocturne mă hipnotizează

îmi trag inima peste piept ca o platoșă gloanțele cad în gol

câteodată se întâmplă un miracol și nimeni nu îl poate vedea


devianță

nu sunt cap astronomic deviant crăp bolta cerului cu voltajul devin o carcasă de crematoriu de lux în care germinează embrioni gemelari mesianici la care se închină magii Soarelui Răsare luna spartă în trei semilune geme de sarcină electrică estetică și statică stau într-un mormânt egiptean mumificată ca o doamnă de lux în centrul SPA pregătită îmbălsămată în luxul efemer infect pentru o coborâre în infernul luciferilor de zahăr candel firimituri de sânge înveninat fierbinte ca o baie în styx cercurile se strâng ca un lasou peste grumazul de fier încordat al mustangului zeificat în anticamera deșertului arizona printre oase de bizoni imperiali pregătită să cobor și cobor lent îndoctrinată cu toate filosofiile păgâne îmi cânt singură imnul de slavă deșartă împung cu un deget necromant cerul dezosat de zeități îmbuibate cu ambrozie și nectar însângerat picurate cu seringa din uterul muritoarelor violate olimpian coșmaresc pregătită ca o matrioșka din care sar zeci de mii de alte păpuși matrioșka cu kalașnikovul trăgând în fiecare lucifer grațiat și ridicat pe aripi de heruvimi mituiți cu treizeci de arginți în olimpul unui deus otiosus care doar stă dormitând învârtind cu o sclipire de ochi celest orologiul astronomic din piazza dei signori punând în mișcare întreg ansamblu de statui din prato della valle statui ca niște viermi minusculi germinând în pământul reavăn ieșind ca niște basoreliefuri din zidul crăpat al clădirilor medievale cu creneluri de crematoriu temporar în care îmi ard trupul ca o candelă în cinstea unei semințe încolțite de adevăr la ambele capete din care răsar triumfătoare ca o eroină damnată și salvată de la judecata ambiguă a oamenilor cu stea de cal mort în fruntea dezosată.


Poeme din volumul în pregătire Un veac cibernetic de radioactivitate


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *