[Visul Penelopei] și [Poemul timpului]

Visul Penelopei

Tu ai fost vreodată la mare?
Nu, dar am visat că am fost.
Se făcea că te așteptam întinsă pe o piatră mare,
Aveam coadă de sirenă și voce de nimfă, iar în piept purtam inima Penelopei
Tu alergai spre mine și uneori cădeai,
Te loveau silabele, îți cădeau pronumele personale,
Uite, ți-a căzut un Noi.
Te uitai la el, îl luai între palme, și îl sărutai ca pe o Evanghelie la Prohod.
Apoi se făcea că îmi arătai o egretă, mică, albă care se uita la Noi
Crezi că s-a rătăcit, mă întrebai
Îți răspundeam că o să te aștept
Ți-am promis o Itaca în toată regula.
Mă serveai cu vin, îmi dădeai feliuțe de mere, aveai precizie,
Concizie,
Decizie,
Tu hotărai pentru amândoi,
Ce mâncăm,
Cum ne sărutăm,
Cum ne așezăm,
Cum ne plimbăm,
Mă potriveai ca pe o păpușă din porțelan, îmi puneai lingurița în mână, o duceai spre guriță și în loc de prăjitură, mă sărutai mic pe buze.
Te încurca puțin coada, așa că mă purtai pe brațe până în mare, închide ochii! Închide ochii!
Am închis ochii.
nu știam dacă am închis ochii mei sau ai tăi.
Când i-am deschis, mi-am dat seama că eu nu am fost niciodată la mare.

Tu ai fost vreodată la mare?

Poemul timpului

Sunt un folder plin cu visuri
Cu planuri de studii
Cu orarele facultăților de la Bordeaux si Pau
Cu scrisori de recomandare despre
Studenta fără de care profesorii nu pot să țină cursuri
Cu scrisori de intenție despre cum promit că o sa fiu mereu tânără.
Vreau să stăm goi în camera noastră mică plină cu mucuri de țigară
Pe care le-ai aprins ca să umpli hăul ăsta dintre datele noastre de naștere
Sunt peretele din bucătărie plin cu hârtii pe care sunt scrise
Verbele avoir și être la toate timpurile
Mai puțin la timpul nostru.