[zbrrrrr], [steaguri roșii] și [logică secvențială]

zbrrrrr
ne sărutăm să fim siguri că nu ne-am mușcat buzele
ne îmbrățișăm strâns ca să nu ne iasă inima din piept
și învârtim pământul în sens invers ceasului din perete
care ne arată cât a fost și nu dăm de niciun notar
care să legalizeze cât ne-a mai rămas

stai lângă mine până se îndreaptă timpul
putem aștepta să intre lumina prin crăpături
sau am putea lipi peretele ăsta înalt cu catran
să nu ne găsească sfârșitul lumii nepregătiți
așa cum de atâtea ori ne-a prins

întoarce-te cu spatele apoi întoarce-te la loc
un înger vine un înger pleacă
zbrrrrrr
atât a fost


steaguri roșii

dac-ai ști de când vreau să pornesc spre nord
și ce ascuțit sună cuvintele tale
de parc-aș fi gata să mor încă o dată
ca să fie a nu știu câta oară când învii pentru tine
că tot pentru tine am și murit

poate că ne-am întâmplat deja
și acum doar ne aducem aminte de steagurile roșii
pe care le-am înfipt pe harta fracturilor noastre
să nu ne rătăcim

dac-ai ști cât de imperfectă sunt și cât de a neacestei lumi
dar tu continui să împodobești geamul
prin care privim noaptea fără lună
iar eu încerc să dezgheț oglinda retrovizoare
pentru a vedea ce este de nevăzut

ar trebui să ne ducem iernile mai departe
sau măcar să închidă cineva repede ușa
că fir-ar să fie murim amândoi de frig


logică secvențială
am tendința să mă gândesc la ceea ce mă înfurie
și intru în bucluc de câte ori ies din cerc deși
uneori e amuzant să trăiești periculos la fel ca noi
când greșim magistralele apoi facem teste
de logică secvențială să aflăm ce lipsește

cine are nevoie de adevăr
la ultima anamneză au dispărut atâția voluntari
cu trusa de medicamente cu tot

sfârșitul lumii va fi întotdeauna mâine
îmbrăcăm costumele noi dar barca
ne-a rămas fără apă și habar n-avem
să înotam

ar trebui să ne facem vânt cine știe
poate ne vor crește aripi din te miri ce
raționament spațial


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *