Ziua în care a căzut ploaia din cer

(Leila Sandra M.)

Perdelele automate s-au retras de îndată ce prima rază de soare le-a atins. Uram acest sistem și pe cel sau cea care l-a inventat. „Astfel veți fi mai productivi”, acesta era pretextul de fiecare dată. Stăteam pe marginea patului privind în gol, sătul de tiparul care mi se înrădăcinase atât de tare în ființă încât adesea mă întrebam dacă mai sunt sau nu om.

Trezește-te, ia pilula de hrănire, îmbracă uniforma neutră, părăsește cubicul, dovedește-ți identitatea prin scanarea retinei și a cipului din încheietură, prezintă-te la locul de muncă prin care aduci un aport semnificativ societății, trăiește. Acest cuvânt din urmă mă sâcâia. Trăiește. Oare ce făceam noi chiar se putea considera trai? Era o iluzie.

Am urmat pașii mai sus menționați și în timp ce mă aflam la biroul din plexiglas pe care se afla doar un monitor, ochelarii VR și mănușa de control, m-am trezit privind cerul. Nu știu dacă și alții își lăsau gândurile să zburde atât de haotic precum o făceam eu, dar în acel moment m-a cuprins un sentiment de neliniște. În lumea virtuală în care lucram cerul avea tot felul de culori. Dar aici… aici cerul era doar albastru și negru.

La școală ne învățaseră că așa e firesc. Că orice altceva ar fi perturbat ecosistemul în care trăiam și că dacă s-ar fi schimbat ceva, oricât de mic, am fi fost sortiți pieirii. Pe majoritatea îi speria acest fapt, eu eram curios.

Clinchetul calm anunța sfârșitul programului de lucru. Am părăsit clădirea de 124 de etaje și mi-am mai ridicat o dată privirea spre cer. Cei care treceau pe lângă mine erau prea absorbiți de ritmul lor pentru a observa pata neobișnuită care apăruse pe bolta albastră. Am rămas nemișcat, deși ar fi trebuit să-mi continui drumul, ca să nu destabilizez ritmul natural al lucrurilor. Apoi, ceva incredibil s-a întâmplat. De nicăieri, un strop de apă mi-a atins obrazul. Eram fascinat. Captivat întru totul. A urmat o bubuitură asurzitoare. Mi-am coborât privirea, iar oamenii care până atunci treceau nestingheriți pe lângă mine s-au oprit în loc. Priveau cu toții spre cer. Cu groază. Alți zeci de stropi au început să cadă fără milă din pata necunoscută de pe cer provocând haos. Venise sfârșitul, însă eu m-am gândit că asta înseamnă, de fapt, viață.

---