După o zi ca asta, Schimb o haină cu alta, O piele cu alta, apoi, Cu vârful unui cuțit, ușor de tot, Răzuiesc pojghița maronie a lehamitei Care îmi îmbracă trupul într-un costum de gală. La periferiile propriei umbre, Acolo mi se adăpostește singurătatea După ce și-a îndeplinit, cu un maximum

intru pe scară cu teancul de cărți văd preșul ridicat la ușăsub preș cheilele iau și intru în casănimeni aici și acoloîmpietrită atunci pe loc am înțelescea mai bună iubităera doar mesajul de pe cana cumpăratădin magazinul prin care hălăduiserămla Uricaniacolo ai coborât și te-ai spăla

Arme Arma infanteristului Sunt picioarele care Să-l ducă în marș forțat Oriunde se găsește ceva de apărat. A artileristului Firește, să vadă. Iară ofițerul Se bazează neapărat Pe vocea și uniforma sa de paradă. Toți ceilalți Oameni aplecați sub vremi: Savanți, ignoranți Maeștri, novici sa

contribuire subconștientul e singura problemă e creierul frustrarea că mă tot gândesc la un străin văzut la 8 dimineața în Constanța cea mai sangvină experiență ca într-un film wong kar wai creierul complice la situația asta uneori sper să te gândești ca un simplu neurotransmițător complice

SiO4  cu aparenta transparență a venelor de cuarț să explicăm situația să căutăm sensul dar nu pe de-a-ntregul ci lăsând loc de interpretări între atomii cuvintelor trebuie  să existe suficient spațiu  în care să ne potrivim imaginile adunate cu fărașul ca niște firimituri sem